Blog | Ioana Mihalca
-
Despre libertate. Despre iubire. Despre oameni
Dragi prieteni, Revin pe blog după o perioadă lungă de absență. Când am început jurnalul călătoriei mele la țară, am decis să îmi deschid sufletul și să vă primesc pe toți în ograda mea. Dacă vă aflați aici, sigur vă regăsiți în ceea ce eu trăiesc, în ceea ce eu promovez și poate împărțim aceleași valori. Și pentru asta vă mulțumesc. Cred în oameni și cred că oamenii vor schimba lumea. V-am cerut sugestii pentru textul de astăzi și am ales să scriu despre unele dintre cele mai frumoase “lucruri” de care putem avea parte în viața asta. Dacă le înțelegem, dacă le trăim cu inima deschisă, dacă le privim…
-
Culese din bătrâni | Rugăciune
Cruce-n masă, cruce-n casă, Dar aceia nu-i casă, E-o sfântă cetate, cu ușile înferecate, cu ferestrele înzăuate; Dar acolo cine șade? Maica Sfântă Preacurată, plângând c-un glas din cer până-n pământ, Lacrimile vâlcele mergând, cu aur să făcând și le trimițând Pe sub raza soarelui, pe sub poala muntelui, La Ion Sântion, la Ioane Sântioane, -N-ați văzut, n-ați auzit de siul meu, de Dumnezeu nostru? -De văzut n-am văzut, dar de hir am auzit Că păgânii prinsu-l-o, legatu-l-o, cunună de spini pe cap pusu-i-o, Pe cruce de lemn răstignitu-l-o, Cuie pân’ pălmi și pân’ tălpi bătutu-i-o Cu pahar amar adăpatu-l-o Cu sulița-n coaste străpunsu-l-o, Pe ce dată l-o străpuns, sângele…
-
Poezii. De oameni simpli
Las amintire aici, pentru anii ce vor veni, scrieri de demult, pe care le-am regăsit în lada cu caiete, compuneri, lucrări. Poezia îi aparține mamei mele. Copac îmbătrânit prea crud Tu ești un vânt puternic, iar eu un biet copac,Tu sufli cu putere, iar eu încep să cadȘi dacă vrei să fiu tot drept, să-ți fiu aproape,Închide-ți suflul tău, închide a tale pleoape. Nu te mișca nervos prin ramurile mele,Că sunt mult prea bătrân și nu mai am putereTu ai rămas același, puternic, răcoros,Iar eu copac în toamnă, cu trupul găunos. În lungul zbor prin ani mi-ai fost superior,Tu îmi zburai prin crengi, mă mângâiai din zborNu mi-a fost dat…
-
În era „fast fashion“, undeva în Maramureș, femeile încă vopsesc țesături cu scoarță de copac, frunze și flori
În timp ce marile branduri ale lumii scot haine colorate pe bandă rulantă, într-un sat din Maramureșul istoric, natura a rămas și astăzi cel mai bun creator. De sute de ani, cu mult înainte să fie inventată vopseaua, femeile foloseau pământurile, minereurile, florile și frunzele pentru a obține o pată de culoare. Aveau timp și răbdare și nu exista, pe atunci, un alt procedeu. Astăzi, în schimb, este mai simplu și mult mai rapid să aplici substanțe chimice atunci când îți dorești țesături vesele. Dar ai trăda o istorie, o tradiție și generozitatea a tot ceea ce te-nconjoară. Ai trăda un meșteșug transmis din generație în generație, care oricum, în…
-
Bunici care mai țes povești și pânze
Astăzi am revenit la Hideaga, locul în care, săptămâna trecută, am cunoscut-o pe bunica Maria. Mămuca, așa cum i se spune. Unul dintre cei mai buni oameni pe care mi i-a scos Dumnezeu în cale de când colind Maramureșul în lung și-n lat. De ce cred asta? Pentru că numai înțelepciunea, răbdarea și omenia te-ndeamnă s-așezi un străin cu tine la masă. Veți spune că așa sunt toți oamenii de la țară și ați avea dreptate. Însă bunica din povestea mea le are pe toate și ceva în plus. Are o cheie care deschide un alt univers. Are ochii senini ca cerul de mai și-s plini de blândețe. Zâmbește din…
-
Paștele în Maramureș
Așa ar fi arătat Paștele în Maramureș dacă țara noastră n-ar fi fost lovită de pandemie. Ca-n poza de mai sus. Mii de turiști ar fi fost prezenți în locul despre care au auzit că se tranformă-n sărbătoare, mai ales în această perioadă a anului. Sărbătoare a fost oricum, mai mult pe dinăuntru decât pe dinafară. A fost primul Paște fără fală în satele maramureșene. Oamenii nu s-au mai gătit pentru a fi văzuți, ci pentru a primi Lumina Sfântă-n poartă. A fost primul Paște în care podoabele n-au mai fost atârnate de trup, ci de suflet. Și poate că acest lucru a fost cel mai mare câștig al omenirii. A…
-
La arat, pe plai moroșenesc
Calendarul din cui este întotdeauna diferit de cel de-afară. Primul îi arată omului de la sat în ce zi pică sărbătorile, al doilea îl anunță că a-nviat natura. Copacii, pământul, roua, iarba, mugurii și florile sunt semnele după care își ghidează țăranul pașii. În funcție de ele, își organizează muncile. Anul acesta s-a nimerit să fie mai ciudat, înțelege și el acest lucru. De admirat, însă, la acești oameni, este faptul că mai tare decât de boală, se tem de Dumnezeu. Îi respectă lucrarea și nădăjduiesc că și răul vine tot de Sus, ca să ne-nvețe, să ne-ntărească si să ne facă mai buni. Vă spun acest lucru, pentru că…
-
Ale noastre vechi bucate, de la moașa învățate. | Tăiței de casă, de post
Înainte să vă imaginați cine știe ce alte lucruri, vreau să vă spun că noi, în Maramureș, „moașă“ îi spunem bunicii. De la ea învățăm să fim găzdoi în casă și în bucătărie și, de cele mai multe ori, de la ea primim cei șapte ani de acasă. Acum că am lămurit, poate vă amintiți că în urmă cu ceva timp v-am spus povestea mătușii Pătrășoaie, socăcița din Petrova. Dacă nu ați ajuns până acum pe blogul meu, o puteți citi aici. V-am promis atunci o rubrică de rețete vechi, pe care îmi doream oricum să le scriu pentru a nu se pierde. N-a fost nevoie să fac mare lucru…
-
Ale noastre vechi bucate, de la moașa învățate. | Cum se fac pancovele în Maramureș
Înainte să vă imaginați cine știe ce alte lucruri, vreau să vă spun că noi, în Maramureș, „moașă“ îi spunem bunicii. De la ea învățăm să fim găzdoi în casă și în bucătărie și, de cele mai multe ori, de la ea primim cei șapte ani de acasă. Acum că am lămurit, poate vă amintiți că în urmă cu ceva timp v-am spus povestea mătușii Pătrășoaie, socăcița din Petrova. Dacă nu ați ajuns până acum pe blogul meu, o puteți citi aici. V-am promis atunci o rubrică de rețete vechi, pe care îmi doream oricum să le scriu pentru a nu se pierde. N-a fost nevoie să fac mare lucru…
-
Mândru grai moroșenesc. Regionalisme și expresii, pe înțelesul tuturor
Se știe deja că limba moroșenească este ceva cu totul aparte – o subcategorie a graiului ardelenesc, pe care nu oricine îl înțelege. Nu c-ar fi complicat tare, numa’ că trebuie să-l ai în sânge. Pentru mine, accentul de acasă a fost și chin și suspin. M-am mândrit întotdeauna cu rădăcinile și cu vocabularul primit moștenire, însă în momentul în care am început prezentările la TV, mi-am dat seama (sau mi-au atras atenția cei din jur) că este deranjant să spui i în loc de e. Mai exact: „Bună siara!“, „cafiaua dăunează“, „părerea mia“, etc. Cel mai comic a fost când în loc de Marian am spus Marean și asta…
