Bunici care mai țes povești și pânze

Astăzi am revenit la Hideaga, locul în care, săptămâna trecută, am cunoscut-o pe bunica Maria. Mămuca, așa cum i se spune. Unul dintre cei mai buni oameni pe care mi i-a scos Dumnezeu în cale de când colind Maramureșul în lung și-n lat. De ce cred asta? Pentru că numai înțelepciunea, răbdarea și omenia te-ndeamnă s-așezi un străin cu tine la masă. Veți spune că așa sunt toți oamenii de la țară și ați avea dreptate. Însă bunica din povestea mea le are pe toate și ceva în plus. Are o cheie care deschide un alt univers. Are ochii senini ca cerul de mai și-s plini de blândețe. Zâmbește din poartă și spune „Bine ați venit în casa mea!“. O casă muzeu, pe care a salvat-o chiar înainte să cadă la pământ și-n care a adunat toată munca ei de-o viață. A cârpit-o cu lut, a zugrăvit-o, a decorat-o, a îngrijit-o și a privit-o cum își recapătă sclipirea. Și toate acestea din dragoste pentru cel care i-a fost camarad de drum jumătate de secol. Pentru Ștefan, un soț „cum altul n-a existat“.

În ziua în care am întâlnit-o n-aș fi crezut că-n spatele unei astfel de case se află mâinile unei femei. V-am arătat atunci câteva imagini pe care am reușit să le surprind cu degetele tremurânde. O zărisem demult și iată că, la timpul potrivit, am ajuns în locul din care plec, de fiecare dată, mai înzestrată.

Poveștile mămucăi Maria curg ușor și limpede, ca rândurile unei cărți pe care n-ai mai vrea s-o lași din mână. Obiectele din casa veche de peste 100 de ani spun o istorie pe care n-o înveți la școală și poate că nici în bibliotecă n-o găsești. Doar cei care-au crescut la țară, în alte vremuri, în alte timpuri, mai pot să-și amintească de bogăția simplității din „două căși cu tindă“. Casa albastră din Hideaga arată ca o casă muzeu, însa oferă ceva diferit: viață.

Am pășit cu grijă în tindă și nu știam despre care obiect s-o întreb mai întâi. Cu răbdare, mi-a explicat că în această casă s-a născut soțul ei. Tot aici a adus-o după ce s-au căsătorit. Și tot aici și-au botezat fata. Războiul de țesut l-a primit moștenire de la străbunica din Mogoșești și așa și-a făcut mare parte din zestre. Un rai al textilelor de demult am găsit în casa albastră din Hideaga. De la preșuri, până la țoluri, ștergare, ștergători, fețe de masă, pânze care mai de care mai valoroase în ani. Toate costumele populare sunt expuse cu grijă, la fel și caierul pe care l-a luat în mână și a rostit cu bucuria unui copil „oh, cât îmi mai place lucrul cu mâna!“.

Apoi mi-a arătat cum pregătește lâna, cum țese, cum toarce. M-a condus în camera cea bună, unde erau primiți oaspeții și unde se ține, de obicei, zestrea. Tot ce vedeți în fotografii e realizat de aceleași două mâini cu care a legănat, a săpat, a cusut și s-a rugat.

Ne-am așezat amândouă pe laiță și am depănat amintiri. Mămuca povestea, eu ascultam. Bunica avea ochii umezi, eu emoție în glas.

Mi-a spus că are doi copii, doi nepoți și doi strănepoți. Își dorește ca de această casă să se bucure multe generații de acum încolo. Asta i-ar fi plăcut și soțului, pe care nu demult l-a pierdut. La scurt timp după aceea, s-a apucat de casă. Aproape că se dărâma. A refăcut pereții singură și apoi, cu ajutorul nepoatei, a conservat o parte din trecut.

Unul dintre costumele care atârnă deasupra noastră a fost cel pe care l-a îmbrăcat când a câștigat locul I pe țară la dansuri populare. Cândva, demult, nu-și amintește anul.

Timpul trece repede și noi mai avem de descoperit o odaie. A fost dormitorul în care a pășit ca tânără nevastă.

„Încă nu este totul gata“, îmi spune bunica. Mai are puțin de lucru. Dar știe că Dumnezeu îi va da putere să refacă universul în care soțul ei și-a petrecut copilăria. Casa albastră din Hideaga nu este un muzeu cu acte în regulă, ci mai degrabă un testament viu lăsat moștenire de Ștefan Chira. O casă cu suflet, o scânteie reaprinsă. O istorie salvată, o viață povestită. O locuință țărănească autentică. Și-n mijlocul ei, o bătrânică harnică și grijulie. Toți nepoții lumii ar trebui să crească la sânul unei astfel de femei. Și ar primi în dar copilăria din mediul rural.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Și nu uitați că mă găsiți și pe Instagram, acolo unde vă arăt, în imagini, cum este viața la țară.