Socăcița satului, tezaur uman viu

Dacă privești cu atenție mâinile unei femei, poți citi, printre riduri, adevărate povești de viață. Poți vedea, aproape negru pe alb, câți copii a legănat, câte cămăși a cusut, câte caiere a tors, câtă pânză a țesut sau câtă pâine a frământat. Înțelegi, din ochii ei albaștri ca cerul, că lacrimile i s-au întors în sus pe obraz. Au lăsat urme care s-au transformat în cele mai frumoase semne ale bătrâneții, dar niciodată n-au ajuns în gura lumii. Pentru că la sat, înveți de mic să fii om între oameni și orice supărări te-ar roade, să le închizi în tine și să le uiți. Așa a făcut, o viață întreagă, și mătușa Pătrășoaie. Astăzi, la 75 de ani, cu trei copii, șase nepoți și doi strănepoți, după aproape cinci decenii în care a organizat nunți, botezuri și înmormântări, este încă înzestrată cu cea mai de fier calitate a omului: răbdarea. Și de la ea am putea învăța multe.

Zilele acestea, cu ajutorul nepoatei sale, am reușit să o descopăr, deși o știam demult, pe socăcița din Petrova, bucătăreasa al cărui rol depășește cu mult granițele bucătăriei. Auzisem, încă din copilărie, despre gustul bucatelor ei. Despre calmul de care dă dovadă când totu-n jur se-nvârte-n gol. Nu-i om în satul ăsta care să nu-i cunoască măiestria și abilitățile de organizare. De 45 de ani, mătușa noastră dragă, hrănește mii de oameni. Toate evenimentele importate au fost coordonate de ea, înainte de apariția firmelor de catering. De la alegerea meniului, până la gătitul bucatelor, socăcița are grijă ca nimănui să nu-i lipsească nimic. Și trebuie să vă spun că nunțile la sat nu-s ca la oraș. Numărul invitaților depășește, de multe ori, 500 de persoane. Toate cu preferințe diferite. Însă socăcița știe să-i mulțumească pe toți. Atâta dragoste să ai pentru această meserie, încât să-ți amintești fiecare eveniment în parte, e mare lucru. Mai ales că pe vremuri nu existau atâtea opțiuni, ingrediente sau rețete. Din puțin, mătușa făcea mult. Destul pentru toată lumea.

E o femeie simplă mătușa Pătrășoaie. Să nu credeți că-mi este rudă, îi spun mătușă pentru că aici la sat, așa ne adresăm unei persoane mai în vârstă. M-a primit în casă timid, dar cu dragoste. Credea că vin cu camera de filmat și îmi spunea că ea-i bătrână, că locul nu-i este la televizor. I-am spus cât este de frumoasă și am rugat-o să îmi povestească despre viața ei.

Am găsit-o în bucătărie, dar nu la cratiță cum m-aș fi așteptat, ci după tiară. Adică la războiul de țesut. L-a montat recent în casă, pentru că nepoatele ei au nevoie de căbat – haină de iarnă, realizată din lână de oaie vopsită – și s-a pus pe țesut pănura (pănură sf  Țesătură groasă de casă, făcută din fire de lână, care se folosește mai ales la confecționarea hainelor țărănești).

Puține sunt casele în care se mai găsește război de țesut. Noi, tinerii, ne uităm la tiară ca la o piesă de muzeu. Bătrânele, în schimb, cu asta se ocupă iarna. Nimeni nu mai are răbdare să învețe să descurce ițele, mătușa însă-i optimistă: are nepoate care iubesc tradiția. Și trecutul are-o șansă.

O-ntreb cât mai rezistă cu-atâta lucru și-mi spune că nu crede că se va lăsa vreodată de tiară. Atât cât o țin picioarele și mâinile, va continua să țeasă haina noastră din popor. De socăcit însă… aici e o poveste tristă. Pentru că în ultimii ani au apărut firmele de catering și toată lumea apelează la serviciile lor. Ne-am modernizat cu toții și-am uitat de rețetele vechi. Nu și mătușa care le știe ca pe Tatăl Nostru.

Am răsfoit câteva poze vechi și-am ascultat cum povestește, cu vocea ei blândă, despre nunțile de altădată. Cum se distrau oamenii, ce mâncau. Și ne-am oprit la desertul aplaudat de toți, pe vremuri: cornulețele cu untură. Am rugat-o să ne dezvăluie secretul și-am încercat și noi rețeta.

Rețetă cornulețe cu unsoare (untură):

• o cană de unsoare de porc;
• două căni de fărină (fărină);
• o linguriță de sare;
• un ou fără albuș;
• două-trei lingurițe de țucur (zahăr);
• jumătate de linguriță de broze (bicarbonat);
• două lingurițe de oțet;
• cinci linguri de lapte;

Se amestecă bine, bine până când se prind toate deolaltă (împreună). Aluatul se împarte în mai multe părți, care se întind pe masă ca foile de prăjituri. Se taie triunghiuri pentru cornulețe și se umple cu dulceață, rahat sau cu nucă. Se lasă în cuptiorul încălzit la 180 de grade aproximativ 15-20 de minute, până-s rumenite. Se servesc cu zahăr praf și cu multă dragoste.

Mărturisesc că n-am putut să nu mă-ntreb: ce facem cu rețetele vechi? Cum le păstrăm? Cum ducem mai departe atâtea lucruri vechi și valoroase? Și exact în aceeași secundă, socăcița ne-a spus că i-ar plăcea să ne învețe.

Credeți că ar fi utilă o rubrică pe blog cu rețetele din Petrova? Răspundeți în comentarii. Și după aceea încercați cornulețele mătușii Pătrășoaie. Veți înțelege atunci ce gust are tradiția.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Și nu uitați că mă găsiți și pe Instagram, acolo unde vă arăt, în imagini, cum este viața la țară.