Dacă privești cu atenție mâinile unei femei, poți citi, printre riduri, adevărate povești de viață. Poți vedea, aproape negru pe alb, câți copii a legănat, câte cămăși a cusut, câte caiere a tors, câtă pânză a țesut sau câtă pâine a frământat. Înțelegi, din ochii ei albaștri ca cerul, că lacrimile i s-au întors în sus pe obraz. Au lăsat urme care s-au transformat în cele mai frumoase semne ale bătrâneții, dar niciodată n-au ajuns în gura lumii. Pentru că la sat, înveți de mic să fii om între oameni și orice supărări te-ar roade, să le închizi în tine și să le uiți. Așa a făcut, o viață întreagă,…