Se știe deja că limba moroșenească este ceva cu totul aparte – o subcategorie a graiului ardelenesc, pe care nu oricine îl înțelege. Nu c-ar fi complicat tare, numa’ că trebuie să-l ai în sânge. Pentru mine, accentul de acasă a fost și chin și suspin. M-am mândrit întotdeauna cu rădăcinile și cu vocabularul primit moștenire, însă în momentul în care am început prezentările la TV, mi-am dat seama (sau mi-au atras atenția cei din jur) că este deranjant să spui i în loc de e. Mai exact: „Bună siara!“, „cafiaua dăunează“, „părerea mia“, etc. Cel mai comic a fost când în loc de Marian am spus Marean și asta…